Prin prezenta declarație de confidențialitate cu privire la datele cu caracter personal, dorim să vă informam despre prelucrarea datelor dumneavoastra cu caracter personal de către Linde Gaz România, operator de date cu caracter personal înscris în registrul de evidență a prelucrarilor de date cu caracter personal sub nr. 30457, denumită în continuare „Linde”. La anumite intervale de timp, poate fi necesara adaptarea acestui document, în ansamblul sau, precum și a anumitor parți din acesta, cu scopul de a respecta cerințele legale actualizate sau de a acoperi introducerea unor servicii noi.
1. Operatorul și responsabilul cu protecția datelor
Operatorul responsabil cu prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal, în sensul legislației privind protecția datelor, este Linde. Linde este o companie aparținând Grupului Linde. Grupul Linde este una dintre cele mai mari companii de inginerie și gaze din lume, având aproximativ 58.000 de angajați care lucreaza în peste 100 de țari din întreaga lume. Responsabilul cu protecția datelor Grupului UE („EU GDPO”) al Grupului Linde și al Linde va stă la dispoziție pentru a raspunde la toate întrebarile pe care le puteți avea cu privire la protecția datelor în cadrul Linde, prin e-mail sau prin poșta. Puteți contacta EU GDPO la urmatoarea adresa:
Linde AG
Responsabilul cu protecția datelor Grupului UE
Klosterhofstrasse 1
80331 Munchen, Germania
E-mail: dataprotection@linde.com
2. Drepturile dvs. cu privire la confidențialitatea datelor
În legatură cu orice prelucrare de către Linde a unor date cu caracter personal, toate persoanele vizate beneficiază de urmatoarele drepturi, conform art. 15-21 din GDPR - în limitele impuse de legislațiile statelor membre:
Dreptul la informare;
Dreptul la rectificare;
Dreptul la ștergerea datelor;
Dreptul la restricționarea prelucrarii;
Dreptul la portabilitatea datelor;
Dreptul la opoziție.
Mai mult, aveți dreptul de a va retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal, în orice moment, cu efect pe viitor. Aceasta retragere nu produce efecte în trecut, adica nu afecteaza valabilitatea prelucrarii datelor pâna la retragerea consimțământului. Daca sunteți de parere ca prelucrarea datelor cu caracter personal de catre Linde nu se realizează în conformitate cu reglementarile privind protecția datelor sau dacă nu sunteți mulțumit de informațiile pe care vi le-am furnizat, aveți dreptul de a depune o reclamație la autoritatea de supraveghere competenta (vezi art. 77 GDPR).
3. Transferul către terțe țari sau organizații internaționale
Noi avem grija sa nu transferam datele dvs. catre destinatari aflați în țari care nu au un nivel adecvat de protecție a datelor (terțe țari). Cu toate acestea, în unele cazuri, acest lucru nu poate fi complet evitat. În acest caz, Linde a luat și va lua măsuri corespunzatoare pentru a asigura, în permanență, un nivel adecvat de protecție a datelor la destinatar.
4. Perioadele de stocare și păstrare
Prelucrarea datelor cu caracter personal are loc doar pe perioada necesară pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale. De îndata ce datele respective nu mai sunt necesare pentru acest lucru, ele sunt, în general, șterse. Cu toate acestea, în scopul de a respecta anumite cerințe legale, trebuie sa stocam unele date și dupa încetarea relațiilor contractuale. Aceasta include obligațiile referitoare la documentația comercială și fiscală, la evidențe și la stocare. În aceste cazuri, suntem obligați, în general, să protejam sau sa stocam datele, cel puțin pe perioada impusă de prevederile legale aplicabile în domeniu.
Grupul Linde ofera un portofoliu vast de produse și servicii clienților din sectorul industrial, cel al vânzarilor cu amanuntul, cel comercial, cel științific, cel al cercetarii și cel public. Clienții, furnizorii și partenerii noștri sunt la fel de diverși ca și noi. Pentru a ne desfașura activitațile complexe la nivel internațional, este necesar sa prelucram date cu caracter personal.
1. Tipul și originea datelor cu caracter personal prelucrate de catre Linde
Prelucrarea datelor cu caracter personal se desfașoara numai în masura în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea obligațiilor noastre contractuale și legale în legatura cu relațiile de afaceri pe care le avem cu clienții, furnizorii și partenerii noștri. Prin „Prelucrare” se înțelege colectarea, stocarea, ștergerea sau transferul de date cu caracter personal, pentru a enumera doar câteva exemple. Datele cu caracter personal prelucrate includ:
Datele de baza și de contact ale clienților și furnizorilor, cum ar fi numele, adresa, numarul de telefon, adresa de e-mail, funcția, departamentul în care lucreaza persoanele noastre de contact, etc.
Datele necesare pentru facturare și prelucrarea plăților, cum ar fi datele bancare, codul de identificare fiscală, informațiile privind gestionarea creditelor, etc., în masura în care se referă la datele unei persoane fizice;
Informațiile privind gestionarea relațiilor cu furnizorii și clienții, precum istoricul comenzilor, etc., în masura în care se referă la datele unei persoane fizice;
Categoriile speciale de date cu caracter personal referitoare la clienții serviciilor noastre de asistență medicală, precum informațiile privind diagnosticul și terapia necesare pentru tratament.
Primim în mod regulat, date cu caracter personal care sunt prelucrate în cadrul și în cursul relației noastre de afaceri cu clienții noștri. În unele cazuri, primim, de asemenea, date cu caracter personal de la societațile afiliate Grupului Linde, de exemplu, date de contact de la furnizori în cadrul gestionarii relației cu furnizorii Grupului Linde. În unele cazuri, se prelucreaza, de asemenea, date cu caracter personal primite într-un alt mod, în conformitate cu legile aplicabile privind protecția datelor. În mod normal, acesta este cazul în ceea ce privește:
Sursele accesibile publicului, de exemplu, registre ale comerțului și societaților, târguri comerciale, expoziții, surse de Internet, ziare, anuare comerciale, etc.
Terții care nu sunt afiliați Grupului Linde, de exemplu, asociațiile comerciale/de întreprinderi, agențiile de credit, societațile de asigurare, etc.
2.Scopul prelucrării datelor de catre Linde și temeiul juridic
Prelucrarea datele dvs. cu caracter personal are loc în scopurile permise și în conformitate cu prevederile legale aplicabile ale GDPR și ale legilor naționale relevante privind protecția datelor.
2.1 Prelucrarea datelor pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale
Prelucrarea datelor cu caracter personal se desfașoară pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale față de clienții și furnizorii noștri sau pentru punerea în aplicare a unor așa-zise măsuri precontractuale, care se realizează pe baza unei cereri explicite. În aceste cazuri, scopul prelucrarii datelor este determinat de contractul pe care l-am încheiat cu clienții sau furnizorii noștri și de serviciile care sunt prestate conform contractului respectiv. Aceasta include, de exemplu, prelucrarea datelor cu caracter personal în contextul expedierii de cataloage sau informații despre serviciile noastre sau al pregatirii unor oferte specifice.
2.2 Prelucrarea datelor pentru protejarea intereselor legitime
De asemenea, prelucram date cu caracter personal în masura în care acest lucru este necesar pentru a proteja interesele legitime ale Linde sau ale societaților aparținând Grupului Linde, precum și pe cele ale clienților noștri (și, daca este cazul, pe cele ale altor terți). În acest caz, prelucram date cu caracter personal numai dupa o analiza corespunzatoare a intereselor dvs. relevante. Aceasta include, în detaliu:
Furnizarea de produse Linde și prestarea de servicii;
Serviciul de asistența pentru clienți și gestionarea reclamațiilor;
Publicitatea prin poșta, cu condiția ca dumneavoastra sa nu va fi opus prelucrării datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri;
Supravegherea unor încaperi accesibile publicului din filialele noastre, cu echipamente optoelectronice (supravegherea video);
Transferul datelor cu caracter personal în cadrul Grupului Linde în scopuri administrative interne;
2.3 Prelucrarea datelor cu consimțamântul dumneavoastra
De asemenea, prelucram datele dvs. cu caracter personal daca ne-ați acordat consimțamântul. Aveți posibilitatea de a va retrage consimțamântul în orice moment. Cu toate acestea, țineți cont de faptul ca prelucrarea datelor pâna la data retragerii consimțamântului ramâne permisibilă.
2.4 Prelucrarea datelor pentru îndeplinirea obligațiilor legale
Suntem obligați sa prelucrăm anumite date în scopul respectării obligațiilor legale. Aceste obligații pot rezulta din anumite prevederi ale legislației naționale comerciale, fiscale și sociale, precum și ale legislației comunitare, de exemplu, în legatură cu regulamentele privind prevenirea finanțarii actelor de terorism. În detaliu, acest lucru poate, de asemenea, genera obligații ce revin companiei Linde cu privire la protecția, stocarea, raportarea și colectarea datelor, care servesc, în general, scopurilor de control din partea autoritaților respective.
2.5 Informațiile privind schimbarea scopului
În cazul în care prelucram datele dvs. cu caracter personal în orice alt scop decât cel în care le-am colectat inițial, noi vă vom informa despre acest scop nou în limitele permise de lege.
3. Destinatarii datelor dvs. cu caracter personal
Datele cu caracter personal vor fi puse la dispoziția altor societați aparținând Grupului Linde numai daca și în masura în care acest lucru este necesar pentru a proteja drepturile și obligațiile noastre legale și contractuale. Acesta poate fi, de exemplu, cazul coordonarii serviciilor noastre contractuale. Exemple tipice sunt serviciile centralizate de gestionare a furnizorilor și clienților, serviciile informatice centralizate și centrul intern și partajat de servicii financiare și de contabilitate. Cooperăm cu furnizorii externi de servicii pentru îndeplinirea anumitor obligații contractuale. Acest lucru este valabil, de exemplu, în legatura cu anumite servicii de gestionare a furnizorilor și clienților, gazduirea infrastructurii informatice și centrul extern și partajat de servicii financiare și de contabilitate, prelucrarea plăților (carți de credit, debitare directă, cumparare din cont), logistica și livrarea, activitațile promoționale sau tranzacțiile de plasare a comenzilor online. În măsura în care implicăm furnizori externi de servicii, acest lucru se realizează întotdeauna în limitele legii și în conformitate cu reglementarile aplicabile privind protecția datelor. Transferăm date cu caracter personal catre alți destinatari din afara Grupului Linde numai daca suntem obligați prin lege sa facem acest lucru. În toate celelalte cazuri, transferam datele dvs. catre alți terți numai daca ne-ați acordat consimțamântul corespunzator. În contextul dezvoltarii continue a afacerii noastre, este posibil sa renunțăm la filiale sau la anumite parți din afacere sau sa fuzionam afacerea noastră sau parți din aceasta cu o alta societate. Asemenea tranzacții presupun, în mod normal, transferul de informații despre clienți, care au legatura cu filiala sau cu partea din afacere vânduta sau cesionata, catre cumparator sau catre societatea creata prin fuziune. În acest caz, informațiile dvs. cu caracter personal continua sa se supuna prevederilor acestei politici de confidențialitate. În situația puțin probabila a vânzarii Grupului Linde, în întregime, sau a unor parți substanțiale din acesta, informațiile dvs. cu caracter personal vor fi, de asemenea, transferate catre cumpărător.
4. Obligația de a furniza date
Pentru a putea presta serviciile noastre clienților, trebuie sa prelucram anumite date cu caracter personal sau suntem obligați prin lege sa facem acest lucru. Astfel, colectam datele corespunzatoare de la dumneavoastra în momentul încheierii contractului (de exemplu, adresa, datele de contact profesionale și funcția). Fără aceste date noi nu putem încheia contracte cu clienții noștri.
5. Procesul decizional automatizat și crearea de profiluri
Nu utilizăm procese decizionale automatizate pentru proceduri care au implicații juridice sau un impact semnificativ asupra dumneavoastră. Nicio decizie nu va fi luată fără revizuire suplimentară de către o persoană. Grupul Linde nu desfașoară activitați de creare de profiluri, în sensul art. 4, pct. 4 din GDPR, cu excepția anumitor aplicații din domeniul asistenței la domiciliu menite sa identifice pacienții care sunt expuți unui risc crescut de agravare a starii lor de sănătate și care necesită o eventuală intervenție sau respitalizare.
Societațile aparținând Grupului Linde exploatează site-uri web cu scopul de a va furniza informații cu privire la societațile aparținând Grupului Linde și la produsele și serviciile acestora.
1. Tipul și originea datelor cu caracter personal prelucrate de către Linde
Atunci când vizitați unul dintre site-urile web ale Grupului Linde, colectăm anumite date cu caracter personal de la dumneavoastră. Datele cu caracter personal prelucrate în acest sens includ numele, adresa, numărul de telefon sau adresa de e-mail. Datele cu caracter personal prelucrate în legatură cu exploatarea site-urilor noastre sunt, în mod normal, furnizate de către dumneavoastră în cursul utilizarii site-ului nostru. În unele cazuri, totuși, datele cu caracter personal prelucrate pot fi furnizate și de catre terți, care nu sunt afiliați Grupului Linde, cum ar fi furnizorii de servicii de Internet, societațile afiliate în scopuri de marketing sau plug-inurile software. Urmatoarele date (în special, informațiile de accesare și datele despre dispozitiv) sunt prelucrate, în mod automat, de către Linde:
Numele furnizorului de servicii de Internet (ISP)
Adresa IP
Tipul browserului și sistemul de operare (OS)
Data, durata și ora vizitei
Site-uri web vizitate
Date extrase și fișiere descărcate
țara
URL-ul site-ului de proveniență
Termenul cautat în cazul în care ați fost trimis către site-ul nostru de catre un motor de căutare
2. Scopul prelucrarii datelor de catre Linde și temeiul juridic
În fiecare caz, prelucram datele cu caracter personal numai în masura în care acestea sunt necesare.
2.1 Prelucram date pentru îndeplinirea obligațiilor noastre contractuale
Prelucram date cu caracter personal pentru îndeplinirea obligațiilor noastre contractuale fața de clienții noștri sau pentru punerea în aplicare a unor așa-zise masuri precontractuale, care se realizeaza pe baza unei cereri explicite. Aceasta prelucrare poate fi efectuata în momentul în care va înregistrați pentru anumite servicii, pentru comenzi online sau pe portalul nostru destinat furnizorilor.2.2 Prelucrarea datelor pentru protejarea intereselor legitime
De asemenea, se prelucrează date cu caracter personal în masura în care acest lucru este necesar pentru a proteja interesele legitime ale Linde sau ale societaților aparținând Grupului Linde, precum și pe cele ale clienților noștri (și, dacă este cazul, pe cele ale altor terți). În acest caz, se prelucreaza date cu caracter personal numai dupa o analiza corespunzătoare a intereselor dvs. relevante. Aceasta include, în detaliu:
Măsuri de analizare a comportamentului utilizatorului pseudonimizat în vederea îmbunatațirii permanente a site-urilor noastre,
Măsuri de asigurare a unor funcționalitați ale site-ului, precum gestionarea contului utilizatorului, coșurile de cumparaturi
2.3 Prelucrarea datelor cu consimțamântul dumneavoastră
De asemenea, se prelucreaza datele dvs. cu caracter personal daca ne-ați acordat consimțamântul. Aveți posibilitatea de a va retrage consimțamântul în orice moment. Cu toate acestea, țineți cont de faptul că prelucrarea datelor pâna la data retragerii consimțamântului ramâne permisibilă. Aceasta include, în detaliu:
Înregistrarile pentru primirea de buletine informative,
Promoțiile,
Solicitarile de date de contact
3. Destinatarii datelor dvs. cu caracter personal
3.1 Societațile aparținând Grupului Linde și furnizorii de servicii
Linde partajeaza informațiile cu caracter personal în modurile evidențiate mai sus (consultați Secțiunea II. 3).
3.2 Furnizorii de platforme de comunicare socială
Pe anumite site-uri web, Linde integreaza conținut suplimentar și publicații (bloguri, postari, știri, clipuri video, interviuri, etc.), care au fost deja publicate pe alte platforme de comunicare sociala / în alte rețele de socializare (de exemplu, Facebook, LinkedIn, Twitter). Atâta timp cât nu faceți clic pe un asemenea conținut, niciun fel de informații cu caracter personal nu vor fi transmise catre furnizorul de platforma de comunicare sociala respectiv. Daca faceți clic pe conținutul peretelui unei platforme de comunicare sociala, adresa IP-ului dvs. va fi transferata catre furnizorul de platforma de comunicare sociala respectiv și ea va fi stocata, prelucrata și utilizata de catre acesta în conformitate cu politica sa de confidențialitate. Un banner informativ aflat pe peretele platformei de comunicare socială va informează că, dacă faceți clic pe un anumit conținut, sunteți de acord cu acest transfer al informațiilor dvs. cu caracter personal.
4. Cookie-urile
Cookie-urile sunt folosite. Puteți gasi mai multe informații cu privire la natura și scopul cookie-urilor utilizate de noi în politica noastră privind cookie-urile, disponibila la: https://www.the-linde-group.com/en/footer/cookie_policy.html.
5. Link-urile
Site-urile noastre conțin link-uri către alte site-uri web, care se supun unor declarații separate privind protecția datelor, aparținând operatorilor site-urilor web respective.
Informații privind dreptul la opoziție
1. Opoziția în situații individuale speciale
Aveți dreptul de a va opune, în orice moment, anumitor tipuri de prelucrare a datelor dvs. din motive care rezulta din situația dvs. speciala. Acest drept se aplica prelucrarii datelor în interes public și prelucrarii datelor în vederea protejarii unor interese legitime separate. Acest drept se aplica și crearii de profile, atâta timp cât aceasta se bazeaza pe aceste doua prevederi. În cazul unei contradicții, vom opri prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal. Acest lucru nu se aplica, totuși, în cazul în care putem dovedi ca avem motive convingatoare și demne de protecție pentru prelucrarea datelor, care sunt mai importante decât interesele, drepturile și libertațile dvs., sau în cazul în care prelucrarea datelor servește la susținerea, exercitarea sau apararea unui drept în justiție.
2. Opoziția față de prelucrarea datelor în scopuri de marketing direct
În unele cazuri individuale, se prelucrează datele dvs. cu caracter personal în scopuri de marketing direct. Acesta este, de exemplu, cazul în care va trimitem informații despre oferte speciale sau promoții prin care oferim reduceri. Aveți dreptul de a vă opune prelucrarii datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Acest drept se aplica și crearii de profile, atâta timp cât aceasta are legatură cu marketingul direct. În cazul exprimarii unei opoziții, nu vom mai prelucra datele dvs. cu caracter personal în aceste scopuri.
Pentru a va exprima opoziția, nu aveți nevoie de niciun formular special și puteți sa ne trimiteți solicitarea prin e-mail la: marketing@ro.linde-gas.ro
Legislația actuală a UE impune tuturor operatorilor site-urilor web să își informeze utilizatorii cu privire la utilizarea cookie-urilor și să obțină consimțământul utilizatorului cu privire la utilizarea acestor cookie-uri. Vă rugăm să citiți prezenta Politică privind cookie-urile pentru a aflat ce cookie-uri utilizăm și ce informații colectăm în acest context.
Consimțământul privind cookie-urile Dacă vizitați site-urile noastre web, iar configurațiile browser-ului dumneavoastră actual acceptă cookie-uri, iar dumneavoastră continuați să utilizați site-urile noastre web, vom considera acest lucru drept consimțământul dumneavoastră cu privire la utilizarea cookie-urilor conform descrierii din prezenta Politică privind cookie-urile.
Ce sunt cookie-urile?
Cookie-urile sunt mici fișiere text care sunt trimise către dispozitivul dumneavoastră (calculator, laptop, telefon inteligent, tabletă) de către site-ul web pe care îl vizitați. Cookie-urile sunt stocate pe dispozitivul dumneavoastră în directorul de fișiere al browser-ului. Browser-ul dumneavoastră trimite aceste cookie-uri înapoi către site-ul web de fiecare dată când îl vizitați astfel încât acesta să poată să recunoască dispozitivul dumneavoastră și să vă îmbunătățească experiența dumneavoastră de utilizator la fiecare vizită viitoare. Cookie-urile ne permit, spre exemplu să particularizăm un site web pentru a corespunde mai bine intereselor dumneavoastră sau pentru a vă stoca parola astfel încât să nu mai fie nevoie să o reintroduceți de fiecare dată.
Dacă nu doriți să vă recunoaștem dispozitivul, vă rugăm să vă configurați browser-ul de Internet pentru a șterge cookie-urile de pe dispozitivul dumneavoastră, pentru a bloca cookie-urile sau a emite un avertisment înainte de stocarea unui cookie pe dispozitivul dumneavoastră. Prezentăm în continuare câteva instrucțiuni, pe scurt. Vă rugăm să rețineți că anumite funcții ale site-ului nostru nu mai funcționează sau nu funcționează corect fără cookie-uri.
Dacă doriți să aflați mai multe despre cookie-uri și modul în care funcționează, vă rugăm să vizitați www.allaboutcookies.org sau www.youronlinechoices.eu.
Categorii de cookie-uri În funcție de rolul acestora și de scopul pe care îl vizează, cookie-urile pot fi incluse în următoarele categorii: cookie-uri absolut necesare, cookie-uri de performanță, cookie-uri funcționale și cookie-uri cu scopuri de marketing.
Cookie-uri absolut necesare
De cookie-urile absolut necesare este nevoie pentru a naviga pe site-urile noastre web și a utiliza funcțiile de bază ale site-ului web. Fără aceste cookie-uri, funcțiile de bază nu pot fi oferite. Cookie-urile absolut necesare pot fi plasate fără consimțământul dumneavoastră.
Cookie-uri de performanță
Cookie-urile de performanță colectează informații cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-urile web. Ele identifică, spre exemplu, browser-ul dumneavoastră de Internet, sistemul de operare, site-urile vizitate, site-urile vizitate anterior, site-urile web vizitate cel mai des și erorile pe care le-ați întâlnit. Informațiile colectate sunt agregate și anonime. Ele nu permit identificarea personală. Ele servesc doar evaluării și îmbunătățirii experienței de utilizator pe site-urile noastre web.
Cookie-uri funcționale
Cookie-urile funcționale permit unui site web să stocheze informații și opțiunile pe care le-ați introdus deja (ex. nume de utilizator, setările privind limba, setările privind dispunerea, preferințele de contact sau locația dumneavoastră) pentru a vă oferi funcții personalizate îmbunătățite. Acestea sunt utilizate și pentru activarea funcțiilor solicitate, cum ar fi rularea materialelor video.
Cookie-uri în scopuri de marketing
Cookie-urile în scopuri de marketing sunt utilizate pentru a vă oferi conținut mai relevant și specific intereselor dumneavoastră, pentru a limita frecvența publicității și pentru a măsura eficiența unei campanii publicitare. Ele înregistrează dacă ați vizitat sau nu un site web promovat și ce conținut ați utilizat. Aceste informații pot fi partajate cu terții, ex. beneficiarii publicității.
În funcția de durata lor pe dispozitivul dumneavoastră, cookie-urile pot fi cookie-uri de sesiune și cookie-uri permanente.
Cookie-uri de sesiune
Cookie-urile de sesiune sunt active doar în timpul unei sesiuni de navigare. Ele ne permit să corelăm toate acțiunile unui utilizator în timpul acestei sesiuni de navigare. Ele expiră atunci când închideți browser-ul.
Cookie-uri permanente
Cookie-urile permanente rămân pe dispozitivul dumneavoastră chiar și după ce sesiunea de navigare a încetat. Ele sunt reactivate de fiecare dată când revizitați site-ul web care a creat cookie-urile. Ele pot rămâne pe dispozitivul dumneavoastră o perioadă mai lungă de timp, până când expiră. Termenele uzuale de expirare a cookie-urilor permanente pot varia de la câteva zile până la câțiva ani.
Cookie-uri pe care le utilizăm pe site-ul nostru
Webtrends Analytics
Utilizăm Webtrends Analytics, un instrument de analiză web furnizat de Webtrends EMEA Acquisition ltd./Webtrends Inc., 851 SW 6th Ave., Suite 1600, Portland Oregon 97206 („Webtrends"). Webtrends utilizează așa-numitele „cookie-uri” care sunt mici fișiere text plasate pe calculatorul dumneavoastră. Informațiile generate de cookie-uri despre utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise către și sunt stocate de Webtrends pe serverele din Statele Unite.
Webtrends colectează informații anonime despre modul în care este utilizat site-ul nostru și utilizează aceste informații. Informațiile colectate nu vor fi utilizate pentru a identifica personal vizitatorii site-ului web fără consimțământul explicit al vizitatorului. Informațiile colectate ne ajută să satisfacem permanent nevoile vizitatorilor noștri. Informațiile stocate sunt, spre exemplu, câți oameni ne vizitează site-ul, de pe ce site-uri web ajung și ce pagini vizualizează. Informații suplimentare sunt disponibile în declarația Webtrends privind confidențialitatea.
Puteți refuza setarea cookie-urilor Webtrends în orice moment cu efect pentru viitor făcând clic aici: https://ondemand.webtrends.com/support/optout.asp
Siteimprove
Utilizăm Siteimprove, un serviciu de analiză web oferite de Siteimprove, Inc. („Siteimprove”). Siteimprove utilizează cookie-uri pentru a analiza utilizarea site-ului web. Informațiile generate de cookie-uri sunt transmise către serverul Siteimprove și sunt stocate acolo. Siteimprove poate colecta date statistice despre utilizarea site-ului, cum ar fi când a vizitat un vizitator ultima dată site-ul web sau urmărirea ordinii în care un vizitator se uită la pagini în timpul vizitei sale. Aceste informații sunt apoi utilizate pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului pe site-ul web și a permite vizitatorilor să găsească informații relevante mai rapid. Cookie-urile Siteimprove conțin un ID generat aleatoriu utilizat pentru a recunoaște browser-ul atunci când un vizitator vizitează o pagină. Cookie-urile nu conțin informații personale și sunt utilizate doar în scopul analizei web. Citiți politica Siteimprove privind confidențialitatea pentru mai multe detalii.
Google Analytics
Utilizăm Google Analytics, un serviciu de analiză web furnizat de Google, Inc („Google”). Google Analytics utilizează „cookie-uri” care sunt fișiere text plasate pe calculatorul dumneavoastră pentru a ajuta site-ul web să analizeze modul în care utilizatorii utilizează site-ul. Informațiile generate de cookie-uri despre utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web (inclusiv adresa dumneavoastră de IP) vor fi, în general, transmise către și sunt stocate de Google pe serverele din Statele Unite. În cazul activării funcției de anonimizare a IP-ului, Google va trunchia/anonimiza ultimul octet al adresei dumneavoastră de IP pentru Statele Membre ale Uniunii Europene, precum și pentru alte părți ale Contractului în Spațiul Economic European. Doar în cazuri excepționale, adresa completă de IP va fi transmisă către un server Google din SUA, unde va fi abreviată. La solicitarea furnizorului site-ului web, Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, compilării de rapoarte despre activitatea site-ului web pentru operatorii site-ului web și furnizării altor servicii în legătură cu activitatea site-ului web și utilizarea Internetului către furnizorul site-ului web. Adresa dumneavoastră de IP nu va fi asociată cu alte date Google. Puteți refuza utilizarea cookie-urilor selectând setările corespunzătoare de pe browser-ul dumneavoastră, însă, vă rugăm să rețineți faptul că, dacă faceți acest lucru, nu veți mai putea utiliza toate funcțiile acestui site web. În plus, puteți împiedica colectarea și utilizarea de către Google a datelor (cookie-uri și adresa IP), precum și prelucrarea acestor date de către Google, descărcând și instalând plug-in-ul browser-ului disponibil de la următorul link: https://tools.google.com/dlpage/gaoptout?hl=en-GB
Mai multe informații cu privire la termenii și condițiile de utilizare și confidențialitatea datelor sunt disponibile la http://www.google.com/analytics/terms/de.html sau la https://www.google.de/intl/de/policies/.
Vă rugăm să rețineți că pe prezentul site web, codul Google Analytics este completat de „anonymizeIp” pentru a asigura o colectare anonimizată a adreselor de IP (așa-numita mascare IP).
În plus față de cookie-urile descrise mai sus, mai utilizăm și următoarele cookie-uri:
-acceptCookies- Acest cookie este utilizat pentru a reține că utilizatorul acceptă utilizarea cookie-urilor de către noi, conform descrierii în prezenta Politică privind cookie-urile – durata 8 luni
- hideCookie info - Acest cookie se utilizează pentru a ascunde bannerul cookie-urilor odată ce utilizatorul a acceptat utilizarea cookie-urilor– durata 8 luni
- disclaimerCookie - Acest cookie stochează acordul utilizatorului cu privire la declinarea răspunderii noastre pe site-urile noastre web protejate de o declarație de declinare a răspunderii – durata 24 luni
Cum pot dezactiva cookie-urile sau cum îmi pot retrage consimțământul cu privire la cookie-uri?
Vă puteți retrage consimțământul cu privire la cookie-uri în orice moment cu efect pentru viitor. Pentru a face acest lucru, trebuie să dezactivați/ștergeți cookie-urile.
O modalitate de a dezactiva cookie-urile plasate pe site-urile noastre web este să faceți clic pe link-urile conținute în informațiile despre cookie-uri de mai sus și respectând instrucțiunile de acolo.
O altă modalitate de a dezactiva cookie-urile este să modificați setările privind cookie-urile pe browser-ul dumneavoastră de Internet. Setările browser-ului cu privire la cookie-uri se regăsesc de regulă în meniul „opțiuni”, „instrumente” sau „preferințe” în browser-ul dumneavoastră de Internet. De asemenea, puteți consulta meniul „ajutor” al browser-ului dumneavoastră. Diferitele browser-e pot utiliza mecanisme diferite pentru dezactivarea cookie-urile. Am inclus mai jos câteva link-uri prin care puteți găsi informații mai detaliate despre modul în care se pot dezactiva cookie-urile pe diferite browser-e comune:
-Mozilla Firefox
-Internet Explorer
-Google Chrome
-Safari 7
Întrebări?
Vă rugăm să adresați toate întrebările și solicitările dumneavoastră cu privire la Politica privind cookie-urile către Contact.
Actualizări
Prezenta Politică privind cookie-urile este actualizată în anumite momente.